raul necesar

Specia umana este o specie lenesa. Realitatea ne arata ca schimbarile fundamentale fiintei nu pot avea loc pur si simplu, dintr-o vointa pre-existenta.

Lucrurile despre care vreau sa vorbesc in aceasta lucrare tin in special de incapacitatea umana de a se transforma fara existenta unor constrangeri, iar fiinta umana lasata absolut libera are tendinte de animalizare, contrara unei evolutii spirituale. Un lucru care m-a determinat sa tratez acest fenomen a fost observarea multimii furioase de oameni din trecut si din prezent, si constatarea ca nu exista absolut nicio diferenta. Unde se manifesta omul mai violent daca nu intr-o multime de oameni cu aceleasi nemultumiri? Multimea animata de acelasi scop ofera un spatiu de siguranta, in acelasi timp de exteriorizare nestanjenita.

Sa aruncam o privire asupra istoriei. Mai exact, asupra comportamentului indivizilor de-a lungul timpului. Printr-un ochi analitic se observa ca fundamental oamenii au aceleasi porniri comportamentale pe care le aveau si acum 100 de ani, si acum 1000 de ani, etc. Ceea ce este ciudat e ca in ciuda faptului ca am evoluat atat de mult pe plan tehnologic, ca avem la dispozitie mai multa cunoastere decat in orice perioada istorica, ca istoria a prezentat si a dat exemple negative mai mult decat indeajuns, omul nu reuseste sa evolueze pe plan comportamental. Cel putin nu printr-o intelegere a trecutului Si ca sa fiu mai explicit, omul nu poate deveni moral, literalmente mai bun, dintr-o dorinta pre-existenta in interiorul lui, iar in conditii favorabile risca sa devina un animal.

Sigmund Freud ajuta la oferirea unei explicatii a acestui fenomen prin psihanaliza, in care vorbeste despre esenta animalica a omului. Tratata altfel, aceasta esenta poate fi considerata in acelasi timp un handicap uman, prezent in fiinta umana de la inceputul timpului. Si de ce zic asta? Daca ne uitam peste textul din Biblie, mai exact povestea lui Adam si Eva si interpretam textul sub semnul simbolurilor putem afla ca oamenii au sadit in ei acest handicap, acest lucru devenind obstacolul ce trebuie trecut pentru desavarsire. Divinitatea ne-a creat intr-un fel cu aceasta tendinta spre rau, iar textul biblic ne ajuta sa intelegem mai bine acest lucru. Adam si Eva, primii oameni, sau mai degraba primele euri, au libertate absoluta in afara de o singura porunca ce trebuia respectata. Sarpele demonic, care ar putea fi foarte bine considerat sinele, reuseste sa convinga pe cei doi sa incalce porunca. Acest lucru demonstreaza ca, inca de la “nastere”, omul este inclinat spre instincte animalice. Stramosii nostrii au primit si supraeul, si anume cunoasterea binelui si raului(constiinta) care i-a transformat in oameni, aceasta “unealta” care poate duce spre virtute si mantuire.

De-a lungul timpului evolutia s-a impus in mod violent, prin suferinta si razboaie. Omul este capabil de multe lucruri cand existenta ii este amenintata de un pericol exterior.

Drumul spre virtute este un drum anevoios. Este ironic faptul ca numai sub influenta suferintei luam o gura de aer proaspat si incepem sa ne gandim la lucruri la care nu ne gandeam inainte. Emil Cioran spune ca numai oamenii care sufera realmente sunt capabili de autenticitate. Si se pare ca nu avem tendinta de a crede cu adevarat anumite lucruri pana acestea nu se impun violent asupra noastra. Atunci instinctul de supravietuire actioneaza spre inlaturarea cauzelor suferintei.

Istoria ne arata ca numai prin suferinta si sacrificiu omul ajunge sa se desavarseasca. Sfintii parinti vorbesc despre razboiul interior, focurile in care fiinta se slefuieste. In basme se vorbeste despre drumul pe care eroul trebuie sa-l parcurga, presarat cu obstacole dintre cele mai grele. Dar de unde provin aceste razboaie? Ce ne face sa vrem sa devenim mai buni? Primordial, omul nu are tendinta de a se daruii facerii de bine, lucrurilor care se opun satisfacerii dorintelor animalice insamantate in el. Constiinta se creaza prin impunere de reguli, prin imitare de comportamente, dar care e motivul care il face pe om sa vrea sa aleaga calea binelui, daca nu un rau. Raul necesar care trebuie sa existe. Acel rau care ne scoate din relaxare si deriva, care ne chinuie in asa fel incat sa vrem sa ne schimbam.

Frica este un element care motiveaza cel mai bine un om la inceput de drum. Doar printr-o frica autentica un om poate fi indemnat sa faca lucruri opuse animalitatii interioare. In Biblie, Isus Sirah spune ca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii. Cioran de asemenea, in scrierea sa, “Pe culmile disperarii” pare sa fi gasit calea spre transformarea lumii in bine si anume, oferirea agoniei intr-o doza suficienta incat oamenii sa vrea sa se schimbe in bine. Frica nu exista pur si simplu, aceasta trebuie sa fie creata. Si frica apare doar cand individul constientizeaza un rau subiectiv, cand simte efectele lui.

De aici inainte decid sa-i spun omului manat mai mult de instincte decat de constiinta, omul primitiv, iar omului care a ajuns sa inteleaga adevaratele valori ale vietii, omul trezit.

Un om care nu isi alege de buna voie drumul spre valorile morale inalte este un primitiv. Primitivul poate ajunge sa se trezeasca doar daca necesitatea schimbarii ii este impusa de asemenea intr-un mod primitiv, asemenea intelegerii sale subiective. Fiecare are o doza necesara de suferinta, de angoasa, pentru a-l impinge pe drumul trezirii. Consider ca fiecare suntem primitivi iar motivele pentru care multi raman asa pe tot parcursul vietii, este pentru ca nu au avut parte de doza necesara. O doza mai puternica decat cea necesara ar duce la dezechilibrarea individului.

Raul necesar nu poate fi considerat un element nociv, pentru ca orice lucru care ajuta un primitiv sa se trezeasca este intrinsec bun.

In concluzie se pare ca noi oamenii avem o singura reteta pentru atingerea desavarsirii si pentru atingerea autenticitatii, iar la baza oricarui sentiment nobil sta un rau necesar care odata in trecut ne-a indemnat sa incercam sa fim mai buni.